Art. 38. Congresul Partidului ROMÂNIA RAȚIONALĂ:
- (1) este forul suprem de conducere al Partidului ROMÂNIA RAȚIONALĂ;
- (2) se constituie din delegați aleși de Organizațiile ЯR, în baza Normei de reprezentare stabilită de prezentul Statut
- (3) se întrunește o dată la patru ani, la data și locul menționate în convocarea Consiliului Executiv al ЯR.
- (4) se desfășoară statutar în prezența a cel puțin 2/3 din numărul delegaților cu drept de vot. În cazul în care cvorumul nu este întrunit, se inițiază o nouă convocare, Congresul desfășurându-se statutar indiferent de numărul de delegați prezenți.
Art.39.
- (1) La lucrările Congresului ЯR pot participa ca invitați personalități ale vieții politice, economice, academice, universitare, științifice, culturale, juridice, artistice, sportive și din alte domenii, reprezentanți ai presei din țară și din străinătate.
- (2) Lista invitaților este stabilită de Biroul Executiv, luând în considerare propunerile formulate de către organizațiile ЯR.
Art. 40. Congresul ЯR are următoarele atribuții:
- (1) adoptă sau modifică, prin hotărâre, Statutul ЯR, cu votul a cel puțin 2/3 din numărul delegaților prezenți;
- (2) adoptă sau modifică Programul Politic și Programul de Guvernare ale partidului;
- (3) validează alegerile interne pentru desemnarea candidatului ЯR la funcția de:
- (a) Președinte al României;
- (b) Prim-ministru al Guvernului.
- (4) alege membrii Biroului Executiv ca organ de conducere al partidului;
- (5) alege sau revocă, prin vot secret: Președinții, Prim-Vicepreședinții, Vicepreședinții și Secretarul General;
- (6) soluționează contestațiile împotriva hotărârilor luate de:
- (a) Consiliul Executiv;
- (b) Comisiei Naționale de Etică, Integritate și Arbitraj;
- (c) Comisiei Naționale de Control Financiar Intern;
- (7) adoptă rezoluții cu privire la teme de interes național;
- (8) hotărăște dizolvarea partidului;
- (9) hotărârile și documentele adoptate sunt opozabile membrilor de la momentul aprobării lor prin vot în condițiile prevederilor prezentului articol.
Art. 41. Congresul Extraordinar al ЯR
- (1) este alcătuit din delegați aleși de către Adunările Generale Extraordinare ale Membrilor din Organizațiile ЯR, conform Normei de reprezentare stabilită prin prezentului Statut.
- (2) se convoacă:
- (a) pentru:
- (i) exercitarea atribuțiilor statutare
- (ii) pregătirea și evaluarea rezultatelor în cazul organizării referendumurilor naționale, alegerilor locale, parlamentare, europarlamentare, prezidențiale, la termen, anticipate sau orice alt tip de alegeri;
- (iii) modificarea Statutului ЯR sau a Programului Politic al partidului;
- (iv) situații deosebite.
- (b) la solicitarea:
- (i) Consiliului Executiv
- (ii) Grupurilor Parlamentare ale ЯR din cele două Camere
- (iii) A cel puțin 5 organizații ЯR.