Convocare Consiliul Executiv al Partidului România Rațională

Hotărârea 39/18.10.2020

01:45timp citire
610accesări
0cititori
PDF

Subsemnatul Popa Liviu-Cornel, în calitate de Președinte în exercițiu al Partidului România Rațională, în temeiul art. 71 alin (2) din Statutul Partidului România Rațională și a Hotărârii nr.36/11.10.2020, 

având în vedere că prin demisiile înaintate de dl. Paul Alin Voinea și dl. Romeo Tarhon, conform art. 65 alin. (2) din Statutul partidului România Rațională, două dintre funcțiile de Președinte al partidului au rămas vacante


luând în considerare prevederile Art. 66.:
Funcția rămasă disponibilă va fi ocupată de unul dintre Prim-Vicepreședinții existenți, ales în unanimitate de către Președinții rămași în funcție, până la alegerea unui nou Președinte în cadrul următorului Congres.

ținând cont că la data prezentei nu există niciun membru care să ocupe funcția de Prim-Vicepreședinte și care să poată prelua funcția de Președinte până la data următorului Congres,

urmărind prevederile art. 54:
Consiliul Executiv este structura de conducere și de decizie al partidului care coordonează activitatea partidului între două Congrese ЯR.

și a art.56:
Consiliul Executiv al ЯR se întrunește lunar sau ori de câte ori este necesar, la convocarea Președintelui în exercițiu al ЯR, a Biroului Executiv sau a cel puțin 1/3 din numărul membrilor săi.

convoc Consiliul Executiv al partidului România Rațională pentru data de 23.10.2020 ora 11:00. Ședința va avea loc prin sistemul de videoconferință.

Ordinea de zi a ședinței va avea un singur punct:

Adoptarea unei hotărâri cu privire la completarea funcțiilor vacante de președinte al partidului România Rațională sau de reducere a numărului acestora prin modificarea statutului în cadrul unui congres a cărui dată va fi stabilită în timpul ședinței.

TRANSMITE ARTICOLUL PRIN EMAIL

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:

Salvează la mărimea de: 10px 11px 12px