BUGETUL ȚĂRII – repartizare și gestionare RAȚIONALĂ pe termen lung

Programul politic al partidului România Rațională

01:21timp citire
116accesări
10cititori
PDF

Pentru că este al țării! Nu al unui partid sau al unui grup de interese!

Alocarea bugetului reprezintă una dintre principalele probleme ale oricărui guvern. Pentru că începând cu anul 1989, prioritățile guvernelor au fost permanent diferite și au avut în vedere consumul propriu al aparatului instituțional, completarea bugetului cu vânzări de societăți într-o manieră deplorabilă sau prin împrumuturi externe nejustificate, investițiile au fost trecute treptat pe linie moartă.


O dezvoltare planificată rațională presupune și o repartizare în procente a bugetului de stat. Astfel s-ar putea elimina discrepanțe între „necesar” și „alocat”, ar exista o predictibilitate care să permită o structurare eficientă a cheltuielilor și o garanție de constanță a investițiilor. Bineînțeles că valorile procentelor alocate pot suferi modificări în funcție de contextul socio-economic al fiecărui moment. Însă modificările nu ar trebui să fie majore și ar trebui să reflecte interesul românilor.

Există în mod cert nevoia de gestionare eficientă a resurselor alocate. Însă utilizarea majorității resurselor alocate pentru acoperirea consumului propriu trebuie să fie stopată. Fiecare dintre ministerele oricărui guvern trebuie să contribuie la dezvoltarea economică și socială. Și acest lucru nu poate fi făcut decât prin investiții. Considerăm că un minim de 7% din bugetul alocat trebuie folosit în investiții eficiente, pe baza unui program pe termen lung.

TRANSMITE ARTICOLUL PRIN EMAIL

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:

Salvează la mărimea de: 10px 11px 12px